Jurnal de cititoare

„Idiotul” – Fiodor Dostoievski

"... am fost foarte bolnav într-o vreme și ajunsesem cu adevărat într-o stare aproape de idioțenie, dar m-am vindecat de mult și, de aceea, îmi este neplăcut să mai aud astăzi că mi se spune pe față idiot."

Printre lecturile mele de anul acesta s-au strecurat și câteva romane clasice. Întâi pentru că mi-am dorit să le citesc; apoi pentru că fac parte dintr-un grup de lectură pe Instagram. Astfel, în fiecare lună (re)citim un clasic, iar în august l-am citit pe Dostoievski.

"... nu vede de ce se spune că prințul e un idiot, el îl consideră, dimpotrivă, foarte inteligent și că, în orice caz, prințul e un om care știe ce vrea."

Romanul îl urmărește pe prințul Lev Nikolaevici Mîşkin, care, întors de la un sanatoriu din Elveția, este prins în poveștile de dragoste din Sankt Petersburg. În același timp, este luat în râs de societate, din cauza firii lui calme și a integrității, fiind considerat un „idiot”.

Ce mi-a plăcut:

  • personajele, mai exact prințul, pe care nu l-am desconsiderat, ci pe care chiar l-am apreciat pentru felul de a fi într-o societate coruptă; prințul debordează de sinceritate, părând ușor naiv, dar încercând să înțeleagă scoietate în care s-a întors, societate care îl tratează ca pe un paria.
  • povestea;
  • modul lui Dostoievski de a scrie și descrie, care te poartă pur și simplu în paginile cărții.

Ce nu mi-a plăcut:

  • faptul că m-am pierdut uneori în numele personajelor;
  • personajul Nastasia Filippovna, pe care am văzut-o ca pe un personaj negativ, care nu se gîndea decât la binele propriu;

"... și într-o închisoare poți afla o viață de o bogăție nemăsurată."

Am citit romanul publicat de ziarul Adevărul în colecția „Biblioteca Adevărul – 100 de opere esențiale”.

Nota Goodreads: 3/5

Un comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up
Textul selectat nu poate fi copiat!